Unguru’ Bulan – Radiatii romanesti, protectie romaneasa (24 iun 2011)
All posts tagged Unguru`Bulan
Ce au ungurii de împărţit cu noi?
Serus toc! La mulţi ani, Pista, Zoli, Gabetz, Szilard, Bandi şi tuturor celor care se simt maghiari. Spun “se simt”, pentru că în acte suntem cetăţeni români cu toţii. Doar că unii tânjesc încă după o eră despre care nu ştim nici azi ce ne-ar fi adus bun sau rău. Aşadar, de ziua maghiarilor de pretutindeni, s-o găsit o creatură să spânzure, într-o piaţă din Miercurea Ciuc, o păpuşă din cârpe, care cică ar fi semănat cu Avram Iancu.
Total neinteresant, total neamuzant. Simplul fapt că vorbim despre el îi va da putere individului. Cred că oricine întreg la cap dezaproba un astfel de comportament, mai ales că o făcut-o în faţa unor copii. Aceştia, ulterior, se vor duce acasă şi îşi vor spânzura păpuşile cu Batman sau Superman, făcându-le loc celor cu Oana Zăvoranu sau Moni ex-Columbeanu. Nu m-am distrat deloc. Şi asta nu pentru că eu sunt român şi el crede că-i maghiar. Ci pentru că nu m-aş fi distrat nici să-l fi spânzurat pe Nea Nelu. Viu! Problema s-ar pune, totuşi, altfel. Dacă un român ar fi făcut la fel cu o păpuşă-icoană pentru Ungaria, ajungeam urgent la un proces de talie europeană, nu-i aşa?
Dacă toată lumea ar proceda ca individul cu păpuşa, lumea ar lua foc. Cum ar fi acum să vină indienii peste americani, cu suliţe şi săgeţi otrăvite la Casa Albă? Cum ar fi să vină Winnetou şi Oşatarland cu calu’ în fata primăriei din New York, să facă gură că Manhattanu’ era mai demult al lor? Cum ar fi să se apuce acuma Polonia să bage mortu-n casa Germaniei pentru Holocaust? (nu că ar avea vreo şansă în faţa lor, dar ca principiu) Cum ar fi ca, mâine, japonezii să facă gură pentru celebra luptă cu fals pretext de la Pearl Harbor? Ştim cu toţii că vorbim de două forţe imense. Chiar dacă americanii-s miezu’ la capitolul armată, tare mă tem pentru ei dacă şi-ar pune mintea cu Japonia. Japonia nu mai atacă de mult timp cu săbii şi steluţe ninja. Probabil că acum au puşcă cu plasmă, pistoale cu mp3 player sau şapcă cu stick de 2 giga.
Un lucru e cert: securile îngropate trebuie să rămână îngropate. Războiul n-a dus niciodată la nimic bun, în afară de bogăţie nemărginită marilor lideri şi făurarilor de armament. Soluţia, în cazul nostru, o văd în felul următor: ungurii şi românii trebuie să înţeleagă un lucru foarte important, acela că orice război purtat vreodată a reprezentat interesele personale ale unuia sau ale mai multor lideri. Orice ură a existat vreodată între etnii sau naţii a fost ura altor oameni, care nu mai sunt printre noi. Noi suntem alţi oameni, proaspeţi pe Pământ. Iar dacă preşedintele Ungariei are ceva cu Băse, ia să nu ne mai implice pe noi. Să-l sune şi să-l provoace la o bătălie cu pumnii goi, ca între bărbaţi. Io am prea mulţi prieteni unguri ca să particip la lupta lor. Iar prietenii mei unguri sunt exact ca şi prietenii mei români. Şi cum m-o salutat ei o viaţă întreagă în româneşte, le spun şi io acuma: Szerusz tok, barátok!
Fie-vă rovinieta uşoară!
Servus, şoferule crizat! Trăiţi-ar ţie janta, saşiul şi gumiselepul. Fie-ţi vulcanizarea uşoară, iar factura la service minimă. Vorbim, bineînţeles, de lucruri utopice aici. Auzi, “factură la service minimă”! Cred că v-aţi dat seama că fabulez. Unii le-ar numi “lucruri sfinte”.
Eu prefer să mă abţin, că dacă ajung la lucruri sfinte, musai să le combin cu înjurături şi nu mă mai primeşte dom’ părinte în biserică. Vorbim, desigur, despre drumuri. Sau, mai bine zis, uliţe.
Citeam alaltăieri o ştire care mi-a făcut o mare plăcere. În sensul că nu, fireşte. Zicea aşa: “Şoferii fără rovinietă costă CNADNR 95 milioane de lei”. Ce drăguţ… Haideţi să vă spun eu cât m-a costat pe mine un drum de Cluj, chiar luni. Una bucată jantă îndoită la refuz. Aşa am trosnit-o de zici că era un capac de bere călcat de tren. Una bucată cauciuc. Mai urmează, normal, şi surprizele, întrucât îmi bate ceva la roata respectivă, însă nu am avut curajul să mă îndrept spre service. Pe lângă asta, plătesc, ca un fraier de contribuabil ce sunt, acea bucată de hârtie ieftină, dar totuşi scumpă, pe care ei o numesc “rovinietă”. Trebe musai să fiu în legalitate, că-s cetăţean model. La asta, mai adăugăm şi timpul şi nervii necesari unui “făcut de pană”, în condiţii de noroi şi minus patru grade celsius.
Înţeleg, aşadar, frustrarea tuturor, atunci când vine vorba de rovinietă. Am văzut şi auzit deja atâţia oameni cu falca-n cer, încât am ajuns imun la orice plângere despre rovinietă. Când aud un “nu ştiu de ce le mai plătim, că nu repară drumurile”, o tratez ca pe un clişeu. Ca pe o placă stricată pe care am mai auzit-o de o mie de ori şi ştiu că o voi mai auzi încă de câteva mii. Neruşinare, nesimţire, obrăznicie, japcă, sunt cuvinte la care sunt imuni EI. Fiecare cu “aia a mă-sii”.
În ultimele zile, s-au instalat prin România unele camere care îţi fotografiază numărul. După fotografie, ştie automat dacă ai sau nu rovinieta plătită. Dacă n-o ai, aşteaptă-te să primeşti un plic-surpriză în poştă. Să ştii că nu e de la Moş Crăciun, nici de la viitorul primar, implorându-te să-l votezi la anul, ci e chiar de la CNADNR, care râvneşte la banii tăi. Nu scapi. Ei au banii, ei au avocaţii, ei au legea la mână. Tu ai doar legea la mână şi atât. Dar nu sunt absurd. Înţeleg că şi drumurile trebuie reparate şi au nevoie de banii noştri pentru asta. E normal că nu au bani de drumuri dacă noi nu plătim rovinieta. Dar aş avea, totuşi, o întrebare pentru dânşii. Având în vedere că nu e primul an în care plătim această taxă, unde sunt banii din anii trecuţi? Bănişorii aceia pe care vi-i plătim sistematic unde se reflectă? Înţeleg că se fură în vămi, în spitale şi în multe alte locuri. Dar acum se fură chiar la drumuri! Deci asta s-ar numi “jaf la drumul mare” fără să vorbim în metafore. Desface-vi-s-ar airbagurile la fiecare groapă în care daţi, pica-v-ar roţile să vă pice!
România, ţara gălăgiei
“Stimabili băimăreni! Mă adresez vouă, celor care doriţi o schimbare. Mă adresez celor care vor un oraş mai curat, mai civilizat; un oraş cu adevărat european!” Cam aşa ar suna nişte texte de promovare a unor candidaţi la primărie. Jenant. Ce e trist, totuşi, e faptul că nici sloganul nu mai e ca odinioară. Le ştiu pe toate, nu cred niciunul. Pe când ceva nou, domnilor? Măcar sloganul, dacă şi aşa cu anii de domnie nu ne încălziţi…
Aşadar, băimăreanul poate fi declarat pe 2011 drept cel mai asuprit român. Da. Băimărenii se află în faţa unei dileme de-a dreptul existenţiale: “Pe cine să alegem noi la summitul mincinoşilor din 8 mai?” Nici măcar nu vreau să enumăr candidaţii, pentru că asta ar însemna să recapitulez. Şi când îmi aduc aminte, mă ’nervez încă o dată pe ziua de azi. Băimărenii sunt fraierii ţării. Vor să schimbe ceva, dar nu au cum. Desigur, pretendenţi ar fi mulţi. Dar să ne întrebăm împreună: de ce am alege pe vreunul din ei?
Mulţi dintre ei sunt politicieni străvechi. Şcoliţi în arta discursului şi nu prea. Versaţi în ştiinţa administraţiei publice, însă doar după ureche. Împreună nu au făcut toţi pentru acest oraş nici măcar cât a făcut defuncta echipă locală, FC Universitar Baia Mare, fosta Minerul. De ce spun asta? Păi FC-ul a adus în ultimii 20 de ani mai mulţi turişti în Baia Mare decât administraţia locală. La fiecare două săptămâni, câte un autocar plin cu fotbalişti. Am auzit că ăştia învârt bani buni… şi îi strică tot la McDonalds, că doar n-or merge ei la vreun muzeu; fapt pentru care primăria nici nu a mai investit în această ramură culturală.
Sunt perfect de acord cu faptul că Baia Mare are nevoie de o schimbare. Dar când nici măcar prin slogan nu mă poate convinge, cum m-ar putea convinge ei prin fapte? Care fapte? Ştiu că discursul oricăruia dintre ei este cofetărit de mari cărturari ai urbei şi că mulţi habar n-au ce urmează să spună la microfon înainte să studieze foaia. Dar când nici măcar cu discursul nu ne pot păcăli, să-mi fie iertat… cum poţi să te uiţi în sus la unul mai incapabil ca tine? Cum poţi cere să fii condus de unul mai slab ca tine?
Aşadar, stimaţi băimăreni, de data asta suntem cu adevărat în rahat. Am “îmbulinat-o”, mai pe româneşte. Ne aflăm într-o situaţie de cacao. Suntem cu mâinile legate la spate şi nu putem face nimic în privinţa asta. Putem să urlăm, dar n-ar interesa pe nimeni. Putem face scandal, dar la ce ne-ar folosi? Putem recurge la violenţe, dar de ce să distrugem un oraş atât de frumos pentru care
s-au făcut atât de puţine? M-am hotărât! Voi merge la vot! Doar pentru a strica un buletin de vot pe care l-am plătit din banii mei. Doar din respect pentru milioanele de lei aruncate pe materialele publicitare. Ori ne distrăm de toţi banii, ori deloc.
Personal, mă simt ca un miliardar care are de ales dintre Trabant, Lăstun, Volga sau Oltcit. În loc să mergem în sus, noi coborâm vertiginos. După 21 de ani de la Revoluţie, o fostă fabrică de lapte şi un mall, totuşi noi suntem încă în epoca lui Caragiale. Şi, culmea, nici nu trebuie să ne îmbătăm, ca să ne punem întrebarea: “Io cu cine votez?”
Reclama
Feed
Statistici
