Sărut mâinile doamnelor de pretutindeni! Un sincer “La Mulţi Ani!” de la luzării de pe Electrolizei! Să aveţi cât mai multe primăveri frumoase ca asta. Mă refer la vreme, nu la salarii. Despre muzică de dezbrăcat aş vrea să povestesc. Mai precis, mândra şi dulcea manea.
Acu’ vreo două seri, am urmărit şocat o ştire în care ziceau că Florin Salam va fi studiu de caz la Conservator. O doamnă profesoară de acolo spunea că nici ei nu îi place maneaua, însă este un gen muzical existent şi nu poate fi ignorat. Trebuie musai studiat. Acum e vremea când toţi îşi vor da arama pe faţă. Acum vom observa dacă la cursurile cu Salam va fi mai plină sala decât la cele cu Schubert.
Eu nu neg faptul că maneaua este un gen muzical. Ba mai mult, unii au şi investit în ea. La petreceri aruncă cu bani de parcă ar fi un Rockefeller al manelelor. Cântăreţului îi convine. Cui nu i-ar conveni să bată din gură două ore şi să plece acasă cu tolba plină de bancnote de o sută de euro?
Un prieten drag spunea deunăzi că i se pare absurd ca muzica proastă să coste bani, iar cea de calitate să o găsim gratis. Are dreptate. Dacă stăm să ne gândim, versurile manelelor sunt mult asemănătoare cu cele ale hip-hopului american. Diferenţa e că ei chiar au femei, maşini luxoase, vile cu piscină şi ei chiar se războiesc cu pistoalele prin cartiere. Ai noştri sunt încă în stadiul de ninjalăi, întrucât ei se bat cu săbiile. Cred că aici e şi nivelul muzical românesc. La stadiul de sabie, în timp ce alţii cântă la pistol.
V-am tzucat!
